Abuzul sexual, intre tabu si realitate cruda

Multi dintre noi, odata ajunsi adulti, ingropam in mintile, sufletele noastre povesti, crampee de amintiri parca voit uitate sau infasurate intr-un con de ceata, adesea renegate despre ceva care adesea ne urmareste constient sau inconstient, trezind temeri, retineri, blocaje, anxietatie sau depresii. Abuzul, indiferent de forma lui – fie ca vorbim despre un abuz fizic, emotional sau sexual, lasa urme adanci in sufletul nostru, viciindu-ne perspectiva asupra intimitatii in doi, increderii in noi sau in ceilalti etc.

Abuzul sexual incepe cu prima atingere, cu primul cuvant care va pune copilul intr-o situatie inconfortabila din punct de vedere emotional-afectiv. Fireste ca el poate reactiona, fireste ca el poate lua atitudine, dar adesea aceasta atitudine este in inversa proportionalitate cu ascendentul persoanei initiatoare a acestei forme de abuz. Adesea primul pas este cel al abuzului emotional, cand din pozitia avuta, adultul sau copilul mai mare ca varsta, se impune sau incepe sa “lucreze” in directia slabirii rezistentelor sau resurselor de opozitie ale copilului.

Abuzul sexual incepe cu atragerea si implicarea unui copil de catre o alta persoana (adult sau minor de o varsta mai mare si care are discernamant) intr-o activitate sexuala impotriva vointei copilului. Se considera abuz sexual nu doar actul sexual propriu-zis (indiferent de modul si locul in care s-a produs penetrarea) ci si povestirea actelor pornografice, atingerile cu tenta sexuala, exhibitionismul precum si obligarea copilului la vizionarea de materiale cu caracter pornografic.